Cătălin Tolontan, redactor sef Gazeta Sporturilor 

In ciuda mitului, sa fii freelancer nu e despre libertate, ci despre intelegere. O spun ca unul care acum 23 de ani am fost jurnalist freelancer pentru ziare nationale, locale si posturi de radio. N-as fi atins niciodata aceasta experienta daca n-as fi avut intelegerea ziarului de sport la care lucram. 

Cand vremurile s-au schimbat si industria s-a consolidat, am incercat sa nu uit semnul de intelepciune pe care mi l-au acordat altii. Si l-am transmis, mai departe. I-am încurajat pe colegii, arsi de jurnalism, sa devina freelanceri.

Am lucrat permanent cu oameni din afara redactiei si nu doar pe jurnalism pur, ci si pe branding, publicitate si marketing.

Am visat, in toti acesti ani, ca voi deveni, la randu-mi, din nou freelancer, cand munca executiva m-ar fi consumat. Termenul a trecut. O dată, de două ori, de trei ori a trecut termenul si observ ca, in loc sa se dezvolte, fenomenul freelancerilor din presa scade. Ma simt precum episcopul din Africa Neagra care, venit sa vorbeasca dupa un deceniu de asteptare, in fata Adunarii Generale a ONU despre abuzurile impotriva drepturilor omului, gaseste aula ONU aproape goala.

In ultima vreme, am realizat insa ceva. Diminuarea fenomenului freelancerilor e numai aparenta. Se naste, de fapt, un val atat de important, incat el cu greu mai poate fi tratat ca un fenomen marginal. Ma uitam dupa o spuma alba, vaga, si nu vedeam oceanul. Dramatizez, desigur, dar am senzatia că organizatiile vor fi golite de continut si de forta si de creativitate daca nu vor reusi sa se suie pe acest val al oamenilor care am obosit de program, de sefi, de sentimentul biroului, dar au altceva la fel de important de dat.

Cum spuneam, e o chestie de incredere daca mergi sau nu pe mana lor.